Viața de student. Câți bani cheltuie lunar un student din Capitală

Aproximativ 10 mii de lei cheltuiește lunar un student aflat la studii în Capitală. Potrivit tinerilor, cei mai mulţi bani sunt plătiţi pentru chirie, servicii comunale, dar şi pe produse alimentare. Mai mult, unii preferă să vină la universitate cu propriile maşini şi să se distreze pe cinste în cluburile de noapte.

Cele mai mari cheltuieli, ajung să le suporte studenţii care stau la chirie. Potrivit lor, aceştia au nevoie de un buget cuprins între şase şi zece mii de lei lunar.

"Cam 300-350 de euro pe lună. Eu trăiesc în apartament cu două camere şi plătesc câte 50 de euro, asta fără comunale. Şi deja plus comunale cât o să vină. O ieşire la 300-400 de lei o să ne coste. Noi deja planificăm să ne ducem cu grupa la o cafea."

"La mine gazda o plătesc 75 de euro şi deja pentru produse alimentare, pentru comunale îmi iese la fel undeva la o sută de euro. Aş vrea să fie nu chiar mult, dar iese în jur de 350-400 de euro."

"Trăiesc cu părinţii, dar zilnic oricum se irosesc undeva 200 de lei pe caiete, mâncare şi altele. Asta e minimul. Cred că lunar cheltui 500-600 de euro în mediu."

"Undeva la 10 mii se duc. O mare parte pe gazdă se duce. Alte cheltuieli, suntem tineri, vrem să mergem la o cafenea, la o discotecă, în club."

Mai puţine cheltuieli lunare au studenţii care locuiesc în căminele studenţeşti sau cu părinţii. Aceştia se limitează la un buget cuprins între două şi patru mii de lei.

"Lunar pentru o cameră nouă în cămin, dau 700 de lei, dar dacă e una veche, atunci 250 de lei. Pentru produse alimentare, aproximativ 500 de lei lunar."

"De produsele alimentare au grijă părinţii, eu nu cumpăr nimic, nu cheltui pentru asta banii. 50 de lei pentru abonament, sunt originar din Făleşti şi cel puţin de două ori merg în colo, asta câte 50 de lei în colo şi 50 înapoi."

"Pentru cămin am plătit 2100 de lei pentru un an. - Cam câţi bani ţi-ai preconizat să cheltui pe săptămână pentru mâncare? - 400 de lei."

Agenţii imobiliar susţin că de obicei studenţii închiriază apartamente cu două sau trei camere pentru a economisi. Mai nou, tinerii solicită ca locuinţa să fie încălzită autonom.

"Dacă vorbim de apartamente cu o cameră, preţul variază de la o 150 până la 200-250 de euro, în dependenţă de confort. Dacă solicitările îs cu 2-3 camere, preţul variază de la 180 până la 300 de euro" a spus directorul unei agenţii imobiliare, Ion Asandi.

În timp ce unii studenţi se limitează la procurarea unui abonament pentru călătoria în transportul public, alţii vin la universitate cu propriile maşini.

"Aşa e mai comod şi mai rapid. Alimentez maşina o dată la trei zile, undeva două ori pe săptămână cu câte 150-200 de lei minim."

"Pe zi aproximativ cheltui la doi-trei litri de motorină, venind din sectorul Botanica până în Centru. În bani 60-50 de lei, undeva aşa pe zi."

Cheltuielile studenţilor, sunt suportate în mare parte de părinţii acestora. La 70 la sută din respondenţi, unul sau ambii părinţii sunt plecaţi la muncă peste hotare.


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu