Viaţa de soldat nu este deloc uşoară. Cum îşi petrec militarii timpul de Ziua Armatei (FOTOREPORT)

Embed:

Viaţa de soldat nu este deloc uşoară. Disciplină de fier, subordonare fără crâcnire în faţa superiorilor şi exerciţii extrem de epuizante. Totuşi, de ziua lor, militarii Armatei Naţionale au avut parte de un program mai lejer şi de jumătate de oră de somn în plus.

Chiar şi de sărbătoare, militarii nu au uitat de disciplină. La ora şase, ei au sărit din paturi, au îmbrăcat uniformele şi au ieşit în mod organizat la înviorarea de dimineaţă.

După aceea, soldaţii s-au spălat şi şi-au aranjat paturile din cazarmă.

Micul dejun ostăşesc include, în mod obligatoriu, terciul.

Militarii spun că s-au obişnuit cu regimul de cazarmă.

"Mi-a dat o prioritate mare în viaţă ca să fac un pas spre viitor, alte capacităţi", a spus militarul Vasile Mereacre.

Superiorii le-au pregătit militarilor un program special.

"Ziua aceasta este deosebită, majoritatea activităţilor este odihna, jocuri sportive, vizionarea TV"

 Conducerea ţării a marcat Ziua Armatei cu depuneri de flori.

Tot de Ziua Armatei, a început, în premieră, exerciţiul multinaţional de artilerie ''Scutul de foc 2015''. Prima etapă a constat în deplasarea tehnicii militare spre baza de la Bulboaca. Procesul a fost monitorizat de ministrul Apărării din elicopter.

 600 de militari ai Armatei Naţionale, 150 de militari americani şi 26 de soldaţi români vor participa la exerciţiile "Scutul de Foc 2015". Aplicaţiile vor dura o lună şi se vor desfăşura la poligonul de la Bulboaca.

Armata Moldovei are aproximativ 6.000 de militari.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu