Vezi cum vor juca echipele de fotbal în Copa America 2020

Embed:
Echipele naţionale de fotbal ale Braziliei şi Argentinei şi-au aflat toate adversarele de la Copa America 2020. Tragerea la sorţi a celei de-a 47-a ediţii a turneului a avut loc la Cartagena, în Columbia.

Competiţia va avea un format inedit, cu două grupe a câte 6 reprezentative şi va fi în premieră găzduită concomitent de două ţări - Argentina şi Columbia. Astfel, "albiceleştii" vor evolua în grupa A alături de Bolivia, Uruguay, Chile, Paraguay şi Australia, care este invitată la turneu.

"Orice jucător al echipei naţionale a Argentinei vrea să cucerească un trofeu. Asta îmi doresc şi eu ca antrenor. Vom da totul pentru a obţine titlul. Ne este greu să promitem ceva, dar e adevărat că avem totul pentru a ajunge în finală", a declarat Lionel Scaloni, selecţioner, Argentina. 

În grupa B, Columbia va înfrunta deţinătoarea trofeului Brazilia, dar şi Venezuela, Ecuador, Peru şi Qatar, aceasta din urmă fiind invitată la turneu.

"Pentru noi pare imposibil să cucerim Copa America, dar dacă vom fi gata să facem sacrificii uriaşe, putem visa frumos, putem deveni campioni", a zis Carlos Quieroz, selecţioner, Columbia. 

Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în faza sferturilor de finală.
Turneul Copa America 2020 se va desfăşura pe 5 stadioane din Argentina şi 4 din Columbia. În meciul de deschidere, pe 12 iunie, pe Estadio Monumental din Buenos Aires, se vor înfrunta Argentina şi Chile.

Finala competiţiei este programată pentru 12 iulie şi se va juca pe Estadio Metropolitano din Barranquilla, Columbia.

Deținătoarea trofeului Copa America este Brazilia, care s-a impus în finala din 2019 împotriva celor din Peru, scor 3-1.
loading...

Lasă un comentariu