Vezi cine sunt primii ŞAPTE finalişti ai etapei naţionale Eurovision din acest an

Embed:
Boris Covali, Aliona Moon, Doiniţa Gherman şi încă patru interpreţi vor concura în finala etapei naţionale Eurovision Song Contest 2013. Aseară ei au încins atmosfera la prima semifinală din cadrul preselecţiei naţionale. Artiştii au impresionat prin voce şi ţinută scenică. Interpreţii au trecut în următoarea etapă cu votul juriului şi a telespectatorilor.

Evenimentului a fost inaugurat de Pasha Parfenii, interpretul care ne-a reprezentat ţara la Eurovision, anul trecut.
 
”Publicul care a venit astăzi a fost foarte activ. Îmi dau seama că e greu, dar e o plăcere într-adevăr foarte mare ca să deschizi finala naţională”, a spus Parfenii.

Interpreţii susţin că sunt mulţumiţi de prestaţia lor. 

”A fost super. Datorită publicului, am cântat astăzi cu mare plăcere, ca o sărbătoare”, a declarat interpretul Boris Covali.

”A fost foarte frumos. Am avut un pic emoţii. Am lăsat câteva surprize şi pentru finală”, a menționat interpreta Aliona Moon.

”Eu ştiu că planeta este un rai şi eu tot ce vreau pot să fiu, tot ce vreau pot să am. Şi chiar sper că mesajul meu a ajuns la inima tuturor celor care ne urmăresc”, susține interpreta Doinița Gherman.

Cea de-a doua semifinală va avea loc pe 14 martie. Atunci vor fi selectaţi alţi şapte interpreţi, din 12. Sâmbătă, la marea finală, vom afla cine va reprezenta ţara noastră la concursul internaţional Eurovision Song Contest din Malmö, Suedia.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu