Vezi aici topul celor mai mari poluatori cu CO2 din lume

Embed:

Cel mai puternic om din lume este şi cel mai mare poluator cu dioxid de carbon. Barack Obama a contribuit, în 2010, la emiterea celei mai mari cantităţi de CO2 dintre liderii mondiali. Concluzia a fost publicată de revista franceză Terra Eco, ce a organizat un clasament special.

Deplasările lui Barack Obama la bordul Air Force One au provocat degajarea a 20 de mii de tone echivalent CO2. Publicaţia scrie că aeronava liderului american a parcurs 200 de mii de kilometri, între 1 ianuarie şi 30 octombrie. Obama se află în clasament înaintea unui trio format din preşedinţii mexican, brazilian şi chinez, care totalizează împreună ceva mai mult decât liderul de la Casa Albă.

Felipe Calderon, Luiz Inacio Lula da Silva şi Hu Jintao au provocat, fiecare, degajarea a aproximativ şapte mii de tone echivalent CO2. Cancelarul german, Angela Merkel, este şi ea prezentă în topul realizat de Terra Eco. Liderul de la Berlin a ocupat poziţia a cincea. Clasamentul celor mai mari poluatori este încheiat de preşedintele Franţei. Publicaţia l-a calificat pe Nicolas Sarkozy drept un "elev bun", pentru că acesta a făcut mai puţine deplasări în acest an. Totuşi, cei de la Terra Nova nu uită de ultima achiziţie a liderului francez, un avion de 180 milioane de euro.

Clasamentul a fost realizat înainte de summitul privind clima, de săptămâna viitoare de la Cancun. Publicaţia Terra Eco realizează acest top pentru al treilea an consecutiv.

loading...

Lasă un comentariu