VESTE NEPLĂCUTĂ pentru moldoveni. Cât se va plăti pentru energia electrică şi gazele naturale

Embed:

Energia electrică şi gazele naturale se scumpesc. După dezbaterile de ieri, care au durat în jur de 17 ore, ANRE a decis majorarea tarifelor pentru distribuţia acestor resurse cu 15-40 la sută. Asta deşi unii furnizori cereau scumpiri cu aproape 120%. Noile tarife vor fi aplicate după ce vor fi făcute publice în Monitorul Oficial.

Energia electrică livrată de Gas Natural Fenosa s-a scumpit cu 36 la sută, până la 2 lei și 16 bani pentru un kW/h, față de 1,58 lei.

Reprezentanții Companiei Gas Natural Fenosa nu au fost de acord și spun că vor contesta decizia.

"Despre neîndeplinirea tratatului pe care dumneavoastră l-ați asumat, evident vom informa BERD-ul și Fondul Monetar. Ca și contestare a acestei decizii a ANRE, înainte de 31 iulie vom ataca sau vom porni un proces legal internațional", a spus vicedirectorul afaceri reglementate al grupului Gas Natural Fenosa, Rafael Huarte.

În cazul Companiei RED NORD VEST scumpirea a ajuns la 2 lei şi 33 de bani pentru un kW/h, faţă de 1 leu şi 73 de bani, iar pentru RED NORD la 2 lei şi 23 de bani. Asta deşi furnizorii au cerut un tarif mai mare cu până la 85 la sută.

Totodată, se vor scumpi şi serviciile de transportare a energiei. ANRE a aprobat un tarif de 14,5 bani pentru un kW/h, faţă de opt bani cât este în prezent. Reprezentanţii Companiei Moldelectrica spun, însă, că tariful ar trebui să fie de 28 de bani, pentru ca întreprinderea să funcţioneze normal.

"S-a ajuns la anumite înțelegeri în cadrul secretariatului și acolo erau cu totul alte cifre. Aș ruga, dacă-i posibil Consiliul de Administrații, fie să revizuiască această poziție, fie să... pentru că problema pierderilor este o problemă de demult", a declarat directorul general Moldelectrica Ghenadie Dimov.

Totodată, s-a aprobat un tarif de 6538 de lei pentru o mie de metri cubi de gaze, faţă de 5971 de lei. Asta înseamnă o creștere cu 15,4 la sută. Astfel, consumatorii finali vor plăti cu aproape un leu mai mult pentru un metru cub de gaze.

La rândul lor, reprezentanţii de la Moldovagaz au solicitat majorarea tarifului cu aproape 52 la sută. Şi în acest caz, consiliul de administraţie al ANRE a considerat că cererea este exagerată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu