VESTE EXCELENTĂ pentru cei cu paşapoarte româneşti. Când vor fi eliminate vizele pentru Canada

Embed:

Românii vor putea intra fără vize în Canada de la 1 decembrie 2017. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, unde se desfășoară summit-ul UE, scrie digi24.ro.

România a câștigat câteva luni în urma negocierilor. Astfel, din mai 2017, nu vor mai avea nevoie de viză pentru Canada cei care au mai fost în această țară, iar din decembrie 2017, vizele vor fi eliminate total.

„Am o veste bună în această dimineață. S-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți, și în acest fel suntem în situația foarte potrivită să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecțiuni pentru acordul comercial cu Canada”, a spus Klaus Iohannis.

Inițial, calendarul prevedea ridicarea totală a vizelor în mai 2018.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu