VESTE BUNĂ! Startul lucrărilor de amenajare a scuarului din bulevardul Mircea cel Bătrân (FOTO)

Primăria municipiului Chișinău informează că vineri, 14 iunie au început lucrările de amenajare a scuarului din bulevardul Mircea cel Bătrân, 29, sectorul Ciocana al Capitalei. Spațiul public are o suprafață de 0,9 ha și a fost eliberat în urma evacuării a 54 de garaje metalice.

Lucrările se vor desfășura în perioada iunie – august, și presupun amenajarea aleilor pietonale și a spațiilor verzi, instalarea iluminatului public, precum și a mobilierului urban (bănci și coșuri de gunoi).

Costul lucrărilor pentru construcția scuarului, în urma desfășurării licitației, este de 1,6 milioane de lei.

Menționăm că amenajarea scuarului din bd. Mircea cel Bătrân, 29 a fost decisă de locuitorii sectorului Ciocana, în urma unui sondaj desfășurat on-line.