VESTE BUNĂ! Producătorii din ţară vor putea exporta SEMINȚE pe piaţa din Uniunea Europeană

Embed:
Din decembrie, producătorii de seminţe de cereale şi legume din ţara noastră îşi vor putea exporta oficial marfa pe piaţa Uniunii Europene. În total, peste 1000 de companii agricole din Moldova sunt gata să cucerească ţările din vest. Este şi cazul agronomului Vasile Maticiuc, care gestionează o întreprindere producătoare de seminţe de porumb şi mei.

"Noi am făcut o strategie de a crea hibrizi de porumb competitive cu nivelul de hibrizi create de companiile din UE. Cerinţele UE sunt trasabilitatea seminţelor, indicele de performanţă şi gestionarea riscurilor care sunt legate de secetă şi de condiţiile nefavorabile", a declarat Vasile Maticiuc, agronom. 

Vasile Maticiuc susţine că aştepta demult această decizie, iar acum speră doar să câştige încrederea cumpărătorilor europeni.

"Pentru a comercializa în UE noi trebuie să avem o tehnologie foarte performantă. Trebuie să avem o procesare, să avem seminţe calitative biologic, să avem un ambalaj care corespunde la toate cerinţele UE. De calitatea seminţelor depinde producţia" a spus Vasile Maticiuc, agronom.

Potrivit directorului Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, nu există restricţii privind cantitatea de seminţe pe care producătorii moldoveni o vor putea exporta.

"În ţara noastră sunt condiţii climaterice ideale pentru a produce seminţe de mai multe culturi agricole. Acest domeniu este mult mai profitabil decât creşterea culturilor pentru producţie marfă. Un hectar de câmpuri de hibridizare de porumb ar putea să asigure de 4-5 ori mai multe venituri în rezultatul producerii şi vânzării materialului semincer", a declarat Gheorghe Gaberi, director ANSA.

Până acum, producătorii de seminţe de cereale şi de legume îşi vindeau marfa preponderent în ţările CSI.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu