VESTE BUNĂ pentru producătorii şi exportatorii de mărfuri autohtone. Aceștia vor fi ghidaţi de către 18 experţi

Embed:

Veste bună pentru producătorii şi exportatorii de mărfuri autohtone. Aceştia vor avea posibilitatea să realizeze mărfuriile pe pieţele internaţionale mult mai uşor, întrucât vor fi ghidaţi de către 18 experţi, care au fost certificați de Institutul de Export şi Comerţ Internaţional din Marea Britanie. Timp de jumătate de an, specialiştii din dreapta şi stânga Nistrului au studiat la distanţă instrumentele necesare pentru desfăşurarea tranzacţiilor de comerţ, iar după ce au susţinut examenele, participanţii au primit diplome.  

La cursurile pentru obţinerea titlului de consultant certificat în domeniul exportului, au participat 20 de angajaţi ai companiilor autohtone, iar 18 dintre ei au reuşit să susţină examenele.

Aceştia au învăţat de la experţii internaţionali regimurile de comerţ, procedurile vamale, cerinţele piețelor mondiale, dar şi instrumentele de facilitare a exporturilor, stabilite de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

"Aceste certificate ne permit să aveam o abordare mai complexă asupra a comerțului şi a exportului în general. Asta ne ve permite să avem un suport mai calificat pentru companiile client ale noastre", a spus expertul în domeniul exportului, Cornel Coșer.

Certificatele obţinute îi vor ajuta pe specialişti să consulte atât companiile de pe ambele maluri ale Nistrului cât şi pe cele internaţionale.

"Întreprinderea noastră este orientată mereu spre export şi 90 la sută din producţia noastră se exportă, iar aceste studii ne vor ajuta să vindem corect şi calitativ", a spus expertul în domeniul exportului, Tatiana Sorochina.

Reprezentanţii firmelor susţin că, în ultimult timp, a devenit o tendinţă de a cuceri pieţele internaţionale cu produsele autohtone, însă, de multe ori, producătorii şi exportatorii se confruntă cu dificultăţi, întrucât nu cunosc toate procedurile legale. Acum, însă, aceste riscuri vor putea fi evitate.

"Ei pot preveni, consulta producătorii şi vânzătorii de aici privindi barierile care îi aşteaptă în pregătirea şi semnarea unui contract, dar şi transportarea acestor mărfuri pe alte pieţe",a spus director companiei, Sergiu Croitoru.

Oficialii străini menţionează că certificarea specialiştilor va contribui, nemijlocit, la creşterea volumelor de export.

"Este o oportunitate să participați mai activ pe arena internaţională a exportatorilor, fapt ce e un obiectiv pentru fiecare", a spus şef-adjunct Delegaţia UE, Marco Gemmer.

Cursurile au costat 100 de mii de euro, bani oferiţi de Uniunea Europeană, iar certificarea a fost asigurată de Institutul de Export şi Comerţ Internaţional din Marea Britanie.




Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu