Veste bună pentru pescari! Veţi putea obţine permisul de pescuit MAI UŞOR graţie unui sistem informaţional automatizat

Un sistem Informațional Automatizat „e-Pescuit”, care va uşura procedura de obţinere a permisului de pescuit, va fi immplementat marţi, 21 mai.

Societatea contemporană utilizează tot mai frecvent serviciile online care oferă un grad sporit de libertate prin accesibilitatea acestora oricînd și oriunde.

"În acest sens, în colaborare cu Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, Agenția de Mediu - autoritatea emitentă a actelor permisive în domeniul mediului, la multiplele solicitări ale cetățenilor, a întreprins măsurile necesare pentru ca cei peste 15 000 pescari existenți în Republica Moldova, să nu mai risipească timp și resurse financiare pentru parcurgerea a sute de kilometri în scopul obținerii permisului de pescuit", a arată într-un comunicat de presă al Agenţiei de Mediu.

Sistemului Informațional Automatizat „e-Pescuit” are următoarele avantaje:
• Solicitarea și achitarea de către pescari a permisului de pescuit nu va mai depinde de programul de lucru al Agenției de Mediu și astfel se va reduce considerabil timpul de obținere a permisului de pescuit; 
• Cetățenii vor avea posibilitatea de achitare fără intermediari, direct pe contul respectiv, cu cardul bancar, numerar prin terminalele de plăți, numerar la bănci sau la oficiile poștale - toate fiind centralizat gestionate de către sistemul guvernamental de plăți MPay;
• Vor fi excluse riscurile specifice acțiunilor de corupție, prin posibilitatea verificării online a fiecărui permis de pescuit și identificarea identității deținătorului acestuia, la momentul verificării de oricare agent constatator;
• Vor fi eliminate: 
- costurile pentru tipărirea șabloanelor pentru permisele de pescuit;
- costurile asociate evidenței acestora (registre și rapoarte);
- timpul utilizat de angajații Agenției de Mediu pentru completarea și eliberarea permiselor de pescuit; 
- Desființarea cozilor interminabile ale cetățenilor și excluderea necesității pentru deplasarea fizică la oficiile teritoriale ale Agenției de Mediu.

După o perioada de testare a SIA „e-Pescuit” va fi lansat oficial Marți, 21 mai 2019, ora 10.00, în incinta Agenției de Mediu.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu