Veste bună pentru moldovenii cu cetăţenie română care primesc pensie de peste Prut. Vezi cu cât a fost majorată

Embed:

Pensiile românilor au crescut cu 15% din 1 septembrie, adică la 270 de euro. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi, care a declarat că vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creșterea punctului de pensie la 1.265 de lei româneşti. 

"Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcție de valoarea punctului de pensie, și anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu uităm de cei mai sărmani dintre pensionari, adică cei care încasează indemnizația socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poșta Română și primele sume au fost achitate către Poșta Română, și începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face și primele plăți", a declarat, ministrul Muncii și Justiției Sociale din România, scrie mediafax.ro.

Pensia medie în Republica Moldova constituie 1.277 de lei, adică echivalentul a 64 de euro și acoperă minimul de existenţă doar la nivel de 60,4 procente.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu