Veste bună pentru locuitorii din Sărata Veche. 20 de pompieri voluntari vor preveni și stinge incendiile

Embed:

Peste 20 de pompieri voluntari vor preveni și lichida incendiile în localitatea Sărata Veche din raionul Fălești. Asta după ce ieri a fost inaugurat un post de salvatori și pompieri voluntari.

Autoritățile publice locale susținute de Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI au reușit să lanseze stația de pompieri după ce mai mulți băștinași și-au unit forțele pentru a forma echipe voluntare.

Pompierii civili vor interveni la lichidarea incendiilor și a altor situații de risc, reducând timpul de răspuns. Pentru ca activitatea acestora să poată demara cu succes, salvatorii voluntari au beneficiat de o autospecială de intervenție donată de pompierii voluntari din Austria.

Conform proiectului moldo – austriac, mai multe localități rurale s-au ales cu tehnică de intervenție. Astfel, la Sipoteni și Călărași, localnicii s-au bucurat de o nouă stație de pompieri voluntari, care urmează să funcționeze după același principiu.

Conform programului de consolidare a Serviciului Salvatori și Pompieri, în localitățile rurale din Republica Moldova au fost deschise 33 de posturi, care au drept scop intervenția primară în caz de situații excepționale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu