VESTE BUNĂ pentru locuitorii din Lozova. Un post de salvatori voluntari a fost inaugurat

Un nou post de salvatori voluntari a fost inaugurat, ieri, în localitatea Lozova, a raionului Strășeni. Stația a fost deschisă cu susținerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.

Apariția noului post de pompieri a fost posibilă grație inițiativei autorităților publice locale, dar și parteneriatului polonez Polish Aid.

La ceremonia oficială de inaugurare a participat ambasadorul Republicii Polone în Moldova, Excelența sa Bartłomej Zdaniuk, conducerea IGSU reprezentată de șeful-adjunct al Inspectoratului Anatol Viniciuc, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale.

Oficialii au menționat importanța inaugurării postului ce va servi forța primară în caz de situații excepționale pentru 15 mii de locuitori din satele Stejereni, Dolna, Lozova, Vorniceni, Micleușeni și Huzum. În cadrul postului vor activa 9 pompieri voluntari, care vor interveni în diverse situații de risc. Salvatorii civili s-au ales cu o autospecială de model “Tatra” oferită de salvatorii polonezi.

Angajații IGSU vor acorda asistența metodică și practică necesară pompierilor noi, pentru ca aceștia să poată interveni la cel mai înalt nivel. Bugetul total a proiectului a fost estimat în valoarea de peste 157 mii lei.

Conform informației IGSU, acesta este al paisprezecelea post de salvatori și pompieri voluntari deschis în Republica Moldova.

Stațiile voluntare intervin primele în situațiile de risc produse în localitățile în care acestea au fost inaugurate, respectiv suma prejudiciilor, dar și consecințelor incendiilor, și altor riscuri este mai mica.

Lasă un comentariu