Veste bună pentru locuitorii din Budești. Au început lucrările de reparație a podului avariat în urma unui accident rutier

Embed:

Au început lucrările de reparaţie la podul din comuna Budeşti, municipiul Chişinău. Drumarii dau asigurări că, în cel mult 10 zile, lucrările vor fi gata.

Astăzi muncitorii vor întări parapetul podului care s-a desprins cu aproape 15 centimetri, în urma unui accident rutier.

În zilele următoare urmează să fie reabilitată partea pietonală, iar piesele defecte din construcţie, care au dus la apariţia crăpăturilor din asfalt urmează să fie înlocuite.

În total, la reabilitarea podului sunt implicate 10 persoane. Pentru a putea lucra în siguranţă, ieri, muncitorii au blocat o bandă de circulaţie. Unii şoferi sunt nemulţumiţi de faptul că se formează ambuteiaje, însă spun că securitatea este mai importantă.

"E clar că e bine că se repară. Securitatea fiecăruiea trebuie să fie apărată pentru ce suntem noi, pentru ce plătim impozitele toate."

"E foarte bine că reabilitează acest pod. Trebuie reparat deoarece pe aici circulă şi maşini de mare tonaj. Nu avem nevoie de cazuri tragice."

Reparaţia podului a demarat, după ce săptămâna trecută, ministrul Economiei şi Infrastructurii a dat o dispoziţie în acest sens.

"Podul se monitorizează de doi ani de zile din 2016. Capacitatea lui este tot aceea ca până la această fisură. Am sistat accesul pietonilor pe pod. Transportul continuă să circule. Noi nu vrem să punem nici un fel sub risc pietoni, pasageri, au şoferii", a menţionat ministrul Chiril Gaburici.

Costul lucrărilor de reabilitare se ridică la 200 de mii de lei. Banii au fost alocaţi din fondul rutier.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu