Veste bună pentru fermierii din Dubăsari. Când ar putea să înceapă lucrările agricole pe terenurile aflate după traseul Tiraspol-Camenca

Embed:

După mai mulţi ani de restricţii, fermierii din raionul Dubăsari ar putea să înceapă lucrările agricole pe terenurile sale aflate după traseul Tiraspol-Camenca deja din primăvara acestui an. Declaraţiile au fost făcute după prima întrevedere din acest an a reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului. Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic şi reprezentantul Tiraspolului, Vitalie Ignatiev, au discutat despre implementarea deciziilor protocolare semnate la sfârşitul anului trecut. 

Potrivit reprezentanţilor politici, pentru asigurarea accesului deplin al fermierilor din raionul Dubăsari urmează să fie definitivate câteva aspecte tehnice.

"La şedinţa următoare care va avea loc în timpul apropiat, noi vom finaliza discuţii pe acest subiect şi fermierii vor putea depune documentele necesare. Fermierii din regiunea au o rugăminte de a strânge roadă de pe aceste terenuri. Nici Chişinăul, nici Tiraspolul nu renunţă să discute aceste subiect în grupuri de lucru sau chiar la nivelul reprezentanţilor politici", a menţionat Vitalie Ignatiev.

Un alt subiect a vizat activitatea celor opt şcoli cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic a dat asigurări că protocolul, semnat în noiembrie 2017, este implementat cu succes. Astfel, administraţiile instituţiilor de acum achită o plată simbolică pentru chiria sediilor- o mie de lei lunar, în loc de zeci de mii, cum era până în prezent.

"Atunci când vorbim despre şcoli, vorbim atât despre faptul că au fost semnate contractele de arendă şi mai suntem interesaţi că şcolile nu doar să nu fie pe contracte de arendă, dar să aibă şi clădirile proprii pentru aceste instituţii de învăţământ, să facilităm accesul şi libertate de circulaţie", a precizat Lesnic.

De asemenea, s-a anunţat despre lansarea campaniei "O carte pentru educaţia ta". În cadrul acesteia, până la sfârşitul lunii martie toți doritorii de a susține copiii din şcolile cu predare în limba română din regiune, sunt invitați să contribuie cu donații de cărți, manuale și alte materiale didactice.

Reprezentanţii politici au mai vorbit despre alte decizii protocolare care vizează restabilirea legăturii telefonice între cele două maluri ale Nistrului, dar şi apostilarea diplomelor eliberate de universităţile din regiunea. Totodată, a fost semnat un document care prevede colaborarea părţilor în domeniul sanitar. Săptămâna viitoare, va avea loc şedinţa grupului de lucru, la care va fi discutat subiectul plăcuţelor de înmatriculare pentru automobilele întregistrate în stânga Nistrului şi în Bender.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu