VESTE BUNĂ pentru copiii de la grădiniţa Floricica din satul Cojuşna. Micuţii vor avea condiţii mai bune

Copiii de la grădinița numărul 2 "Floricica" din satul Cojușna vor avea condiții mai bune.

Primăria preconizează inițierea lucrărilor de schimbare a acoperișului. Cheltuielile în suma de 620 mii de lei vor fi acoperite din alocațiile Guvernului, relatează dinstraseni.md.

Sergiu Jereghi, primarul satului Cojușna, a precizat pentru dinstraşeni.md că deși inițial era preconizată termoizolarea edificiului, ulterior s-a constat că acest lucru nu poate fi făcut fără schimbarea acoperișului, care este vechi şi fisurat.

"Am făcut o solicitare către autoritățile locale şi centrale să modifice destinația banilor", a spus primarul.

Directoarea Grădiniței numărul 2 "Floricica", Diana Prodan, spune că de la darea în exploatare a grădiniței, acum 52 de ani, acoperișul nu a fost schimbat niciodată. Prin urmare, atunci când plouă, în unele încăperi apa curge din tavan. Situația este complicată și iarna, când se topește zăpada.

"Instituția necesită mai multe lucrări de reparație atât la edificiul central, cât şi la cele câteva anexe pe care le avem", a spus Diana Prodan, directoarea grădiniţei.

Grădinița "Floricica" este frecventată de 145 de copii şi are 30 de angajați.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu