VESTE BUNĂ! În satul Sărata Veche, Făleşti, s-a deschis o piață modernă

Embed:
Locuitorii satului Sărata Veche, Făleşti, au de acum încolo o piaţă modernă. Pe teritoriul acesteia, localnicii vor putea găsi de la produse alimentare până la îmbrăcăminte şi încălţăminte. Noua piaţă mixtă, care are 100 de locuri de vânzare, a fost mult aşteptată de săteni, în special de cei care până acum mergeau să-şi comercializeze marfa la Făleşti sau în alte localităţi vecine. După ce tarabele au fost sfinţite de preot, au apărut şi primii vânzători.

"Am adus brânză de vacă, lapte, dar şi ouă. Sunt produsele mele, le-am adus de acasă. Foarte mulţumiţi suntem că vom putea vinde aici."

" Până acum vindeam şi noi pe unde găseam. Este o piaţă foarte frumoasă, cu condiţii bune. Sperăm doar că să putem vinde, aşteptăm lume şi din alte sate."

Nici primii cumpărători nu s-au lăsat mult aşteptaţi.

"Suntem tare mulţumiţi că ne-au deschis aşa piaţă şi o sa avem unde să venim. Ne duceam la Făleşti, e departe, dar aici e foarte bine. "

"Mulţumim primarului că s-a străduit. Eu nu am ce vinde, dar o să vin neapărat să îmi cumpăr câte ceva. "

"Chiar Bodaproste, chiar voi veni şi voi vinde aici. Nişte ouă, o găină şi ce voi mai avea prin ogradă, voi aduce şi eu ca să fac o capică. "

Cei care vor să-şi vândă marfa în piaţă nu vor achita nicio taxă. Cheltuielile de întreţinere vor fi suportate de autorităţile locale.

"Ideea de a realiza acest proiect a venit în urma unor sondaje realizate cu cetăţenii. Chiar şi în cererile care parveneau la Primărie. Pentru că oamenii au surplus de marfă, sunt producători de lactate, animale, fructe, legume, care nu aveau unde-şi realiza producţia", a declarat Maria Galiț, primarul satului Sărata Veche, Făleşti.

Costul proiectului a fost de 900 de mii de lei. 70 la sută reprezintă contribuţia Fondului de Investiţii în Agricultură, iar restul - a localnicilor. La evenimentul de inaugurare a fost şi deputatul Sergiu Sîrbu.

"Le mulţumim partenerilor noştri de dezvoltare, care ne sprijină în toate proiectele, în acest caz Fondului pentru Investiţii în Agricultură. Noi vom ajuta în continuare şi la nivel local, regional, dar şi central pentru a dezvolta proiecte aici", a menționat Sergiu Sîrbu, deputat PDM

În comuna Sărata Veche din raionul Făleşti locuiesc în jur de patru mii de oameni.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu