VESTE BUNĂ! Femeile însărcinate și bebelușii se vor putea vaccina împotriva gripei

Embed:
Vaccinurile împotriva gripei sunt permise în acest an inclusiv femeilor însărcinate şi bebeluşilor de la vârsta de şase luni. Potrivit directorului adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică Nicolae Furtună, preparatul adus din Franţa este inofensiv şi poate fi administrat gravidelor în orice lună de sarcină.

"Nu udaţi astăzi mânuţa bine?- Da. Vor fi reacţii?-Nu."

La Centrul Medicilor de Familie nr. 3 din sectorul Botanica au fost repartizate 400 de doze de vaccin. Această femeie e însărcinată în luna a şaptea, iar pentru a evita o eventuală gripă, a hotărât să se vaccineze.

"Să fie pentru siguranţa noastră, ne protejăm de gripă, mai ales că mai avem un bebe acasă."

În ceilalţi ani, vaccinurile erau interzise gravidelor şi copiilor de până la trei sau nouă ani. Spre deosebire de alte preparate, cel împotriva gripei se schimbă în fiecare an, deoarece tulpinile virusului suferă mutaţii.

"În primul rând vaccinăm gravidele în orice termen al sarcinii şi copilaşii din grupele de risc enumerate. Luînd în vedere că virusul gripal anual îşi schimbă tulpinile a fost elaborat vaccinul dat, anume pentru categoria dată de pacienţi", a declarat Galina Roșca, reprezentant Policlinica nr. 3 din sectorul Botanica.

În prima etapă, vor fi imunizate persoanele din grupul de risc, inclusiv copiii cu boli cronice.

"E foarte important. Astfel el este protejat faţă de infecţii."

"Consider că micuţii trebuie să fie vaccinaţi. Este imunitatea lor, este obligatoriu. Mereu îl vaccinez, iarna nu răceşte. Iată în Ucraina acum este epidemie de rujeolă, copii se îmbolnăvesc pentru că nu se vaccinează, aşa ca la noi."

Cei care vor să se vaccineze au nevoie de bilet de trimitere din partea medicului de familie.

"Eu m-am documentat pe internet de unde am avut sursă, am citit articole şi am cam stat la dubii, dar am făcut o concluzie că este necesară."

În acest an au fost cumpărate 30 de mii de doze de vaccin antigripal, care au costat peste 3 milioane de lei. Banii au fost alocaţi din fondul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Alte 130 de mii de doze vor fi donate de un centru din America.

"Vaccinul va sosi în Republica Moldova la sfârşitul lunii noiembrie şi va fi utilizată pentru cealaltă categorie de persoane cu risc sporit de îmbolnăvire, cum sunt lucrătorii medicali, persoanele care lucrează la vamă", a menționat Ştefan Ghiorghiță, şef de secţie ANSP.

Gripa se transmite prin tusă, strănut, dar şi atingerea suprafeţelor contaminate. Primele simptome se numără febra, durerile de cap, dureri în gât şi secreţii nazale. Anul trecut au fost înregistrate 557 de cazuri de gripă, iar patru oameni au murit.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu