Veselie şi voie bună la Păpăuţi, Rezina. Locuitorii au sărbătorit hramul satului

Embed:
Veselie şi voie bună la Păpăuţi, raionul Rezina. Sătenii au sărbătorit 460 de ani de la prima atestare a localităţii. Cu această ocazie, a fost inaugurat un muzeu de istorie al localităţii.

"În 1559, Alexandru Lăpuşnenau, cunoscutul Domn al Ţării Moldovei, dădea un document în care este amintit şi satul Păpăuţi. Iată de atunci, din 1559 şi până astăzi avem această așezare situată pe un meleag foarte pitoresc, nişte locuri extraordinare", a declarat Valentin Constantinov, doctor în istorie.

În muzeu sunt 150 de exponate. Printre obiectele vechi, aici, se regăseşte o icoană din secolul al XVIII-lea, un război de ţesut şi chiar colţii unei foci, descoperiţi la sfârşitul anilor 90. Toate obiectele păstrează istoria localităţii.

"Am colectat împreună cu primarul, cu fostul meu diriginte şi ne-am unit forţele şi am deschis acest muzeu", a zis Ion Mihalache, directorul gimnaziului din Păpăuţi.

La eveniment au venit oaspeţii de onoare ai satului. Printre ei şi actriţa Silvia Rusnac, care a locuit la Păpăuţi până la vârsta de 14 ani. În prezent, ea lucrează la Teatrul Mihai Eminescu din oraşul Botoşani, România.

"Sunt atât de emoţionată, uite, m-au întâmpinat oamenii cu flori. Dumnezeu a făcut în aşa fel ca fata ceea care alerga cu capra, cu iezii, cu vaca să ajungă în zilele de azi să joace pe o scenă mare. Îmi doresc de atâţia ani să vin să joc, să joc pentru oamenii de aici", a zis Silvia Rusnac, actriţă.

După inaugurarea muzeului, localnicii au mers în centrul localităţii, acolo unde s-a organizat un târg, dar şi un concert.

În prezent, la Păpăuţi locuiesc peste 1440 de persoane.

"A fost alimentat cu gaze naturale totalmente, tot satul, este tras apeduct. Este iluminare stradală. Cu ajutorul fondurilor europene a fost restabilit blocul de la gimnaziu. S-a reparat o porţiune de drum la noi în sat, toţi copii, cu biciclete, sunt bucuroşi şi sătenii tot", a menționat Oleg Stoler, primarul satului Păpăuţi.

Valentina Cojocari trăieşte aici de 70 de ani şi se consideră o norocoasă.

"Pentru ca să-mi treacă vremea mai bine, mai uşor mă ocup, fac rogojini, ori cum să le mai spunem, roţi de astea. Mă mândresc că trăiesc în acest sat, sunt fericită."

Iar tinerii susţin că, deşi, mai pleacă peste hotare, de fiecare dată revin cu drag acasă.

"Cu satul, suntem întotdeauna în suflet, totul este bine, când este ocazia ne întoarcem cu plăcere, trăim, ne bucurăm."

"Satul nostru, mă mândresc cu el. Sărbătoarea de astăzi este una minunată pentru că şi timpul ţine cu noi."
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu