Veselie şi mese pline de bucate. Localnicii din Zâmbreni, Ialoveni, au sărbătorit Înălţarea Domnului şi hramul localităţii

Embed:

Dublă sărbătoare la Zâmbreni, raionul Ialoveni. Sătenii au marcat Înălţarea Domnului şi hramul localităţii. Conform tradiţiei, localnicii merg în satele din jur pentru a invita vecinii la sărbătoare.

În centrul satului se organizează o horă, iar în gospodării se întind mese pline de bucate.

"Cât va fi şi om trăi e frumos în sat. Ne-a făcut şi drumuri Dănilă şi iată ne face şi festival frumos", a spus o localnică.

Oamenii spun că tradiţia e respectată cu stricteţe în fiecare an: 

"Foarte frumos. Bine că nu se uită, din străbuni se păstrează. Mă bucur că se păstrează aşa tradiţii".

"Eu sunt mulţumit că ne-aţi poftit la hramul dvs. Şi vă doresc succes în toate".

Potrivit tradiţiei, primarul împreună cu alţi locuitori ai satului merg în vizită la cel mai bun gospodar din localitate. Acesta este ales în fiecare an, în funcţie de contribuţia pe care o are faţă de comunitate.

"Noi suntem mândri, de ce nu... Noi suntem bucuroşi mereu când avem oaspeţi în ogradă. Şi omul străin să vină, tot un pahar de vin, o gură de pâine. Suntem bucuroşi de oameni", a menţionat un gospodar.

Astăzi, de marea sărbătoare a fost sfinţit şi un drum aflat în reparaţii. Acesta leagă localitatea de şoseaua spre Chişinău.

În Zâmbreni locuiesc aproape 3.000 de oameni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu