Veselie mare în satul Dănceni. Oamenii s-au plimbat cu o sanie trasă de cal

Embed:

Plimbarea cu sania trasă de cai ar putea deveni istorie în curând. Pentru a nu uita de tradiţiile strămoşeşti, oamenii din Dănceni au organizat un eveniment inedit.

Singurul cal din sat a fost înhămat la o sanie păstrată cu sfinţenie de localnici, iar toată distracţia a fost gratuită.

Unii au fost nevoiţi să stea la coadă şi o oră, iar cei mai încântaţi au fost copiii, care s-au plimbat pentru prima oară cu o sanie trasă de cal.

"M-am simţit ca o prinţesă trasă de ponei."

"Mi-a plăcut că calul tot nu mergea şi tot trebuia noi să-l împingem şi să-l ducem noi."

Ca să nu obosească, Musca, aşa se numeşte calul, a avut parte de câte 10 minute de odihnă între plimbările cu sania.

Cei mai nostalgici au fost vârstnicii.

"Clar că mii dor. Am venit din plăcere să îmi amintesc de copilărie."

Pentru amatorii de senzaţii tari, organizatorii au pus la dispoziţie sănii cu motor.

"Cum mi-a venit ideea? Mi-a venit ideea ca să nu târâi eu sania la deal, mai bine să mă târâie pe mine cineva."

Iar pentru a nu simţi gerul de afară, tinerii au făcut un rug, au gătit terci ostăşesc şi au fiert vin chiar în vârful dealului.

"El de fapt se face şi cu piper negru şi evident că ne încălzeşte, însă pe noi ne încălzeşte mai mult atmosfera şi toată veselia de aici."

Totul a fost organizat de câţiva tineri din localitate.

"Îndată ne-am organizat cu cortul, cu sania, care a spus că vine cu vinul şi îl fierbe. Repede ne-am strâns, totul a fost pe neprins de veste, dar suntem mulţi azi şi uniţi", a spus organizatorul Petru Vârlan.

La final, tinerii au fost cu uratul pe la toţi gospodarii din sat care poartă numele Vasile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu