VERIFICĂRI MINUŢIOASE. Membrii comisiilor speciale ale Primăriei Capitalei încep controalele blocurilor în care se folosesc butelii cu gaz

Embed:

Membrii comisiilor speciale ale Primăriei Capitalei încep de astăzi verificările blocurile şi localurilor în care se mai folosesc buteliile cu gaz. Din aceste comisii fac parte angajaţi ai preturilor, ai Direcţiei locative, ai IGSU, poliţişti, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică.

"Vom merge în primul rând să informăm ce consecinţe au buteliile de gaz şi vom da termen de o zi, două ca deţinătorul balonului de gaz să-l evacueze. Dacă nu se vor conforma, vom merge inclusiv pe proces verbal, pe constatarea faptei şi pe aplicarea sancţiunii", a menţionat Ruslan Codreanu,  primar interimar al Capitalei.

De asemenea, agenţii economici vor fi informaţi suplimentar despre interzicerea folosirii neautorizate a buteliilor cu gaz lichefiat în activitatea de comerţ şi prestări servicii. Mai mult, unităţile de comerţ ambulant amplasate în zonele publice din oraş care folosesc ilegal buteliile cu gaz vor fi evacuate de preturile de sector.

Reprezentanţii Primăriei au mai anunţat că, începând de duminică, la Dispeceratul central municipal au fost înregistrate peste 200 de apeluri de la cetăţeni care au sesizat cazuri de folosire ilegală a buteliilor cu gaz.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu