Verificări la parcul de troleibuze din sectorul Buiucani: Au fost întocmite 4 procese-verbale

Embed:

Angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră au efectuat verificări la parcul de troleibuze nr.1 din sectorul Buiucani a capitalei, în vederea evaluării stării tehnice a unităţilor de transport. S

Scopul acţiunilor întreprinse de către poliţişti este de a responsabiliza şoferii şi administratorii privind respectarea regulilor de exploatare tehnică a unităţilor de transport.

Polițiștii au verificat 40 de troleibuze unde au fost depistate mai multe încălcări ale legislaţiei, admise de către şoferi, cum ar fi defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare.

Astfel, în urma încălcărilor depistate de către forțele de ordine au fost întocmite 4 procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 600 lei lei la 900 lei și cu aplicarea a câte 3 puncte de penalizare, pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice, mecanicului i-a fost înmânată prescripție cu termen de înlăturare a defecțiunilor depistate, iar pentru patru unități  de transport a fost anulată ieșirea pe rută din motive tehnice.

Scopul Poliţiei Capitalei este de a preveni accidentele rutiere cu implicarea transportului public, iar şoferii au fost  atenţionaţi să respecte regulile de circulaţie rutieră.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu