Venituri de 304,1 milioane de lei, încasate la bugetul de stat de Serviciul Vamal

Veniturile încasate la bugetul de stat, în perioada 5 – 11 martie, de către Serviciul Vamal au constituit 304,1 milioane de lei, fiind perfectate per total 7.914 de declarații vamale.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 79 de tentative de încălcare a legislației vamale.

Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 25 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 61.695 de lei.

În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 81.690 de traversări. 

Cele mai mari valori de trafic sunt consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 16.563 și respectiv 13.292 traversări.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu