Vedeta echipei Arsenal Londra, Alexis Sanchez are şanse puţine să joace în derby-ul cu Manchester City

Embed:

Fotbalistul lui Arsenal Londra, Alexis Sanchez nu s-a refăcut încă după accidentarea suferită luna trecută şi ar putea rata derby-ul cu Manchester City, de pe 21 decembrie. 

"Ar putea să se refacă doi jucători. Sunt puţine şanse ca printre aceştia să fie Sanchez. Este prematur să fim siguri de revenirea lui", a spus antrenorul Arsenal, Arsene Wenger.

Dacă Arsenal nu va putea conta pe serviciile lui Alexis Sanchez, atunci Manchester City îl va avea în lot pe Sergio Aguero.

Argentinianul a reluat miercuri antrenamentele după o accidentare suferită la călcâi şi ar putea juca în partida de duminică.

Arsenal Londra este pe locul doi în campionat, având cu un punct mai mult decât City, care este pe trei.

Antrenorul tunarilor, Arsene Wenger doreşte să-şi mărească avansul faţă de echipa lui Pellegrini.

"Nu știu dacă Manchester City este pericolul numărul 1, dar, cu siguranţă, este o echipă periculoasă. Dacă ne amintim ce au realizat în ultimii trei, patru ani, vedem ce calităţi bune are echipa. Nu putem exclude Manchester City din lupta pentru titlu", a spus antrenorul. 

Arsenal a pierdut ultima dată un meci cu Manchester City în 2013. Atunci, echipa pregătită de Arsene Wenger a fost învinsă cu 6-3.

Arsenal Londra este singura echipa care a învins în acest sezon liderul din Premier League, Leicester City.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu