Şedinţa de judecată în unul dintre dosarele lui Veaceslav Platon, amânată

Embed:

Şedinţa de judecată în cazul lui Veaceslav Platon, preconizată pentru astăzi, nu a avut loc. Aceasta a fost amânată pentru 20 ianuarie 2020. Decizia a fost luată de către magistrata, Elena Costiuc, a Judecătoriei Ciocana pentru că apărarea, dar şi inculpatul nu s-au prezentat în instanţă.

Nu se ştie, însă ce era planificat pentru examinare. Atât avocaţii, cât şi judecătorii au refuzat să ofere detalii.

Veaceslav Platon a apărut şi săptămâna trecută în faţa magistraţilor de la Judecătoria Chişinău cu sediul Buiucani. Atunci, la cererea procurorilor anticorupţie au fost conexate două cauze penale, una pentru spălare de bani şi alta pentru folosirea de carduri false.

Așa-numitul raiderul numărul unu din CSI a fost condamnat la 30 de ani de închisoare în două dosare penale. Primul pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul Băncii de Economii. Iar în cel de-al doilea a fost acuzat de corupere activă într-o cauză penală de prejudiciere a unor companii de asigurări.

Pe rol mai este un dosar în care Platon este acuzat de fabricarea şi punerea în circulaţie a cardurilor false şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari. În această anchetă, Platon mai riscă până la zece ani de puşcărie.

loading...

Lasă un comentariu