Veaceslav Ioniţă, dat afară din fracţiunea parlamentară a PLDM. Cum a reacţionat deputatul

Embed:

Preşedintele Comisiei Parlamentare Economie Buget și Finanțe, Veaceslav Ioniță, a fost exclus astăzi din fracțiunea parlamentară a PLDM. Anunţul a fost făcut de preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, în cadrul şedinţei Legislativului.

La rândul său, Veaceslav Ioniţă a zâmbit la auzul acestui anunţ şi părea binedispus la ieşirea din sala de şedinţe a Parlamentului. Astfel, grupul liberal-democraţilor a rămas în Parlament cu 30 de deputați.

Veaceslav Ioniță a declarat că ar putea fi demis şi din funcţia de preşedinte al Comisiei Economie, Buget şi Finanţe, pentru ca să nu poată prezenta raportul privind neregulile de la Banca de Economii. În cadrul unei conferințe de presă, el a anunțat că deţine informaţii noi în acest caz.

"Am identificat scheme de falsificare a dosarelor în instanţa de judecată, de acelaşi om care a scos banii de la BEM. Acesta este raider asupra justiţiei în cel mai fericit caz. Guvernul este supus unui risc major de demisie pentru ca subiectul domnului Filat şi BEM să nu fie discutate în Comisie. Ne desfacem în trei, dar el este demis în speranţa că, odată cu demisia domnului Ioniţă, dispare întrebarea", a declarat Veaceslav Ioniţă.

Publika.md aminteşte că decizia privind excluderea lui Veaceslav Ioniță din fracțiunea parlamentară a PLDM fost luată pe data de 16 septembrie.

Anterior, Veaceslav Ioniţă a prezentat presei documente care ar demonstra că de la Banca de Economii a Moldovei au fost furate aproximativ 450 de milioane de lei. El a spus că în spatele acestor delapidări ar sta inclusiv liderul PLDM. Vlad Filat a anunţat că îl va acționa în judecată pentru aceste acuzații.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu