Vânzările magazinelor alimentare au crescut de trei ori în perioada sărbătorilor de iarnă

Embed:

Sărbătorile de iarnă reprezintă mană cerească pentru comercianţi. Astfel, în această perioadă, magazinele alimentare şi cele de electrocasnice din Capitală au realizat vânzări record, atrăgând clienţii cu diverse oferte.

În timp ce magazinele alimentare au pus în vânzare produse la preţ de producător, supermarketurile de electrocasnice au făcut reduceri de până la 70 la sută.

"De sărbători, am avut vânzări similare celor din anul trecut. Dar, în comparaţie cu zilele obişnuite, vânzările au crescut, aproape de trei ori. Cele mai solicitate au fost produsele de patiserie, ceea ce denotă că femeile moderne preţuiesc fiecare minut liber", a spus asistenta managerului unui supermarket

"În special, au fost vândute tehnica audio-video, televizoare, maşini de spălat, microunde, aspiratoare", a spus un consultant într-un magazin de electrocasnice.

La rândul lor, reprezentanţii magazinelor de patiserie spun că, în ultima lună a anului, tradiţional, se înregistrează cele mai mari vânzări. Totodată, vânzările celei mai mari fabrici de cofetărie din Moldova au ajuns, în luna decembrie, la 16 la sută din vânzările anuale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu