VALUL DE DEMISII CONTINUĂ. Funcţionarii publici sunt îndemnaţi să-şi dea demisia

Embed:

Valul de demisii în instituţiile de stat se pare că nu mai conteneşte. Funcționari publici cu zeci de ani de experienţă şi specialişti cu studii europene sunt îndemnaţi de noua guvernare să-şi dea demisia, fără a exista un motiv legal în acest sens.

Unul dintre funcţionarii rugaţi să plece este Dumitru Parfentiev, fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Cercetare şi Dezvoltare. Deoarece el nu a renunţat benevol la funcţie, Guvernul l-a demis. Însă, înainte de asta, Parfentiev ar fi fost ameninţat cu sancţiuni, în cazul în care îşi ia concediu medical.

"Am fost invitat la o discuţie la cabinetul prim-ministrului Sandu. Am fost solicitat urgent să-mi depun cererea de demisie. Ca să înţelegeţi discuţia a avut loc la ora patru seara, următoarea zi, dimineaţa, trebuia să fie şedinţa de Guvern. Eu nu am scris cererea de demisie şi a urmat a treia fază, când am primit cinci apeluri de la o persoană din cabinetul prim-ministrului, cu solicitări urgente de a scrie cererea de demisie. În pofida tuturor presiunilor, am rezistat şi am fost demis, vineri, la ora patru, în şedinţa de Guvern, fără nici un motiv şi fără o bază normativă", a spus DUMITRU PARFENTIEV, fostul director general al  Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare.

Potrivit fostului director al Agenţiei, motivul invocat de prim-ministrul Maia Sandu atunci când i-a cerut demisia este CV-ul său, considerat dubios. Asta deşi Parfentiev a activat ca director al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină şi a fost viceministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

"Un motiv care a fost invocat este că v-am studiat CV-ul şi el este unul straniu. Eu de fapt sunt mândru de CV-ul meu, eu înafară de studiile din Republica Moldova, am făcut stagieri în cele mai bune universităţi din Uniunea Europeană, inclusiv în Barcelona, Berlin", a spus DUMITRU PARFENTIEV, fostul director general al  Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare.

Dumitru Parfentiev a declarat pentru postul nostru de televiziune că acesta ar fi fost rugat să demisioneze de către unul din consilierii prim-ministrului, Artur Mija. Solicitat telefonic, consilierul a infirmat faptul că ar fi exercitat presiuni asupra fostului şef al Agenţiei Naţionale pentru Cercetare şi Dezvoltare. Totuşi, Artur Mija a cerut să-i adresăm o solicitare în scris şi a promis că va reveni cu un răspuns mai detaliat. Amintim că Alianţa PSRM-ACUM a demis toţi secretarii generali şi secretarii de stat, precum şi pe mai mulţi şefi ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, care au refuzat să demisioneze benevol.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu