VALOAREA CORUPŢIEI DIN MOLDOVA: Peste jumătate de miliard de lei, daţi ca mită în 2019

Embed:

Peste jumătate de miliard de lei au fost oferiţi anul trecut în ţara noastră sub formă de mită. Cele puţin asta arată datele unui sondaj realizat de Centrul de Studii Sociale și Marketing "CBS-Research", la comanda Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Ultimul studiu de acest gen a fost realizat în 2017.

Astfel, potrivit sondajului, anul trecut, în Moldova s-a dat mită în valoare totală de 516 milioane de lei, cu peste 100 de milioane mai mult decât în 2017. 

Aproape 320 de milioane de lei au fost oferiţi sub formă de şpagă de către persoanele fizice, iar aproximativ 200 de milioane, de către agenţii economici.

Dacă în 2017, cea mai mare mită a fost de 500 de mii de lei, în 2019 suma maximă a scăzut simţitor, ajungând la 20 de mii de lei.

Din numărul total al persoanelor chestionate, doar şapte la sută dintre persoanele fizice şi aproape cinci procente dintre agenţii economici au recunoscut că au dat mită pe parcursul anului trecut.

Dacă în 2017, oamenii de afaceri spuneau că au oferit mită de cel puţin şase ori pe an, anul trecut această cifră s-a înjumătăţit. În schimb, oamenii de rând, care spuneau în 2017 că au dat mită de aproape patru ori pe an, anul trecut au făcut acest lucru de cel puţin cinci ori pe an. 

Studiul sociologic a fost realizat în perioada 10 iulie – 13 septembrie 2019, pe un eşantion de 1.120 de persoane, iar marja de eroare este de +/- 3%.

Totodată, agenţii economici au fost chestionaţi pe un eşantion de 506 de întreprinderi, marja de eroare fiind de +/- 4,5%.

loading...

Lasă un comentariu