Valeriu Munteanu: Coaliţia ACUM-PSRM înseamnă federalizarea Republicii Moldova, dar şi trădarea electoratului PAS-PPDA

Candidatul la alegerile parlamentare pe listele ACUM, Valeriu Munteanu, critică dur negocierile purtate de membrii binomului PAS-PPDA cu socialiștii. Pe pagina sa de Facebook, fostul liberal a scris că dacă blocul ACUM va accepta să formeze o coaliție cu PSRM, atunci urmează câteva scenarii sumbre pentru țara noastră.

Munteanu scrie că formula de guvernare PSRM-ACUM va însemna prima guvernare a Republicii Moldova, de la independență încoace, "realizată pe față, în lumina reflectoarelor, cu implicarea și contribuția nemijlocită a Federației Ruse."

Politicianul mai spune că astfel Rusia va reuși să pună în aplicare planul Kozak, care prevede federalizarea Republicii Moldova. 

"Respectiv Federația Rusă va fi îndrituită să solicite soldă pentru această mediere, iar una dintre notele de plată va fi ”rezolvarea” problemei transnistrene după modelul promovat de Federația Rusă, de la Planul Kozak încoace, mai exact federalizare, cu menținerea armatei și munițiilor rusești pe teritoriul statului nostru și drept de veto al celor de la Comrat și Tiraspol pe vectorul de dezvoltare extern."

Totodată, Valeriu Munteanu critică blocum ACUM pentru că nu se ține de promisiuni și trădează electoratul.

"Intrarea blocului ACUM într-un joc cu PSRM, sub girul Moscovei, va însemna compromiterea oricărui proiect european la Chișinău."

Munteanu s-a referit și la angajamentul semnat de către deputații PAS - PPDA în perioada electorală. Potrivit documentului, aceștia au promis oamenilor că nu vor face coaliție cu PSRM, PDM, Partidul Șor, dar și partidul condus de fugarul Renato Usatîi. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu