Vadim Scarlat va fi judecat. Medicul obstetrician riscă până la ŞASE ani de închisoare

Embed:

Medicul acuzat de moartea unui nou-născut şi care a încercat să mituiască judecători pentru ca să scape de pedeapsă, şi-a recunoscut vina.

Dosarul în care medicul obstetrician, Vadim Scarlat, este învinuit că a mituit câţiva judecători, pentru a ascunde un caz de malpraxis, a ajuns pe masa magistraţilor. Procuratura Anticorupție a încheiat urmărirea penală în acest caz, după ce medicul şi-a recunoscut integral vina.

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală în privința medicului învinuit în dosarul "mitei pentru judecători”, de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (2) lit.d) Cod penal -  traficul de influență.

Toate bunurile medicului, în valoare totală de 932,282 lei, au fost sechestrate.

Acesta era învinuit într-un dosar aflat în gestiunea Procuraturii municipiului Chişinău, pentru  încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldat cu decesul unui nou-născut.

Medicul a vrut să minimalizeze pedeapsa pentru cele săvârşite şi a transmis unui magistrat 2 mii de euro, în schimbul unei soluţii. În final, judecătorul ”remunerat” a admis integral plângerea învinuitului și a respins atât demersurile procurorului, cât şi a părinţilor copilului decedat. 
În timpul urmăririi penale, medicul și-a recunoscut vina integral şi şi-a exprimat regretul pentru fapta săvârșită.

Iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 u.c. sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Publika.md aminteşte că în ”dosarul mită pentru judecători”, au fost reținute iniţial zece persoane: doi magistraţi de la Judecătoria Chișinău, trei de la Curtea de Apel, un procuror, un avocat, un asistent judiciar, o persoană fizică și medicul Vadim Scarlat. Ei sunt acuzaţi de dare şi luare de mită în proporţii deosebit de mari.

Judecătorii au solicitat banii în schimbul emiterii unor hotărâri favorabile în cadrul unor procese penale.



loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu