Vadim Mişin şi-a schimbat cuibul în Parlament

Embed:

Revenirea aleşilor comunişti în Parlament i-a făcut pe cei trei foşti deputaţi PCRM, în frunte cu Vadim Mişin, să-şi mute cuibul. Nu oriunde, ci s-au înghesuit lângă deputaţii Alianţei, ocupând fotolile din faţa grupului socialiştilor, foşti comunişti şi ei. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, nu a ezitat să-şi arate supărarea.

Vadim Mişin, Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco s-au despărţit de fotoliile în care stăteau alături de colegii de la PCRM. Gestul i-a amuzat pe Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk.

Revenit în plen, liderul comuniştilor a cerut ca deputaţii care au plecat din PCRM să predea mandatele.

Aceasta, nu în ultimul rând, ţine şi de demnitatea acestei persoane. Ei nu costă nimic, pentru că mandatul nu le aparţine lor. Aparţine partidului. Să fie buni şi să depună mandatul. Cu ce ocazie ei mai departe să se folosească de mandatele partidului nostru", a declarat preşedintele PCRM Vladimir Voronin.

Vadim Mişin îl contrazice, însă, pe fostul său şef.

"Cei care cunosc foarte bine legislaţia Republicii Moldova înţeleg că niciun mandat nu aparţine partidului. Oamenii nu votează pentru partid, ci pentru anumite persoane", i-ar răspuns lui Voronin deputatul neafiliat Vadim Mişin.

Săptămâna trecută, Vadim Mişin, Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco au părăsit fracţiunea parlamentară a PCRM, nemulţumiţi de faptul că Partidul Comuniştilor boicota şedinţele legislativului. Peste câteva zile, Vadim Mişin a anunţat că intenţionează să creeze un nou partid de stânga.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu