Vadim Ceban: De la 1 ianuarie am putea primi gaze prin conducta Turkish Stream

Embed:

De la 1 ianuarie 2020, Moldova ar putea fi aprivizionată cu gaze prin conducta Turkish Stream. Despre aceasta a declarat, joi, 21 noiembrie, preşedintele Consiliului de Administrație al SA "Moldovagaz", Vadim Ceban. 

În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, Ceban a precizat că în scurt timp va semnat Acordul, care va prelungi termenul contractelor de furnizare a gazelor naturale către Republica Moldova și de tranzit al gazelor naturale prin teritoriul țării noastre în direcția țărilor din regiunea Balcanilor, începând cu 1 ianuarie 2020.

Totodată, urmează a fi semnate şi Contractele de interconexiune (Interconecction Agreement) pentru fiecare din punctele Alexeevca, Grebeniki, Căușeni pentru operatorul ucrainean și Acordul tehnic pentru balanța comună la SMG Căușeni și SMG Orlovka, între operatorii Ucrainei și ai Republicii Moldova.

Potrivit lui Ceban, prin prin coridorul transbalcanic Moldova va primi o cantitate de 12,4 milioane de metri cubi de gaze pe zi, în timp ce în perioada consumului maxim, în lunile ianuarie-februarie, este nevoie de 15 milioane de metri cubi. Diferenţa de circa 3 milioane de metri cubi de gaze ar putea fi acoperită prin transportarea gazelor de la frontiera Rusiei cu Ucraina până la frontiera moldo-ucraineană prin metoda SWAP. 

În acelaşi timp, pentru a diminua consumul de gaze în această perioadă, întreprinderea "Termoelectrica" va utiliza păcura în locul gazelor, a menţionat Vadim Ceban. 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu