Vadim Brînzan schimbă macazul. După ce anterior a criticat acordarea cetăţeniei prin investiţii, acum vorbeşte despre beneficiile ei

Embed:

Programul „Cetățenie prin Investiție” ar putea aduce Republicii Moldova încă 3,7 milioane de euro, pe lângă cele 545 de mii de euro, încasate anterior de la beneficiarii programului. Declarația a fost făcută de către ministrul Economiei Vadim Brînzan, în cadrul emisiunii “Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.

Ministrul Economiei și Infrastructurii susține că, din momentul instituirii programului, au fost recepționate 37 de dosare, dintre care cinci au fost finalizate cu emiterea pașapoartelor. „Până la momentul instituirii moratoriului au rămas 32 de dosare în lucru, patru au fost retrase de către aplicanți, un dosar a fost restituit de către secretariat și un dosar a fost respins de comisia de pe lângă Președintele țării. Respectiv, șase dosare au ieșit, practic, din circuit. În total, au rămas 26 de dosare, dintre care 18 au fost finalizate. Iar încă opt dosare se află în proces de finalizare”, a declarat ministrul Brânzan.

"Oare ce se întâmplă cu ministrul Economiei, Vadim Brînzan? Până nu demult, spunea că programul investiții pentru cetățenie este o "schemă" și că trebuie anulat. Acum însă se laudă cu una dintre realizările Guvernului condus de Partidul Democrat", a reacţionat deputatul democrat Andrian Candru pe pagina sa de Facebook.

Acesta sugerează că ar putea urma şi laude la adresa proiectelor "Arena Chișinău", "Drumuri Bune", "Prima Casă" și altele, realizate de echipa Partidului Democrat.

"Cu siguranță că va lăuda aceste proiecte, deoarece, în 5 luni de zile, Guvernul condus de Maia Sandu nu are nici o realizare proprie", a punctat Andrian Candu.

PUBLIKA.MD aminteşte că, în data de 31 iulie, Parlamentul a instituit moratoriul pe o perioadă de 4 luni asupra recepționării cererilor noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție. 

„Noi nu suspendăm legea, e adevărat că asta e imposibil. Noi trebuie să găsim o modalitate legală de a opri aceste cereri, ca să nu avem pierderi de 3,5 milioane de euro. Noi punem pauză pentru ca și voi și noi să ne clarificăm asupra acestei legi”, a declarat atunci ministrul Economiei, Vadim Brînzan. 

 

loading...

Lasă un comentariu