VACANŢA DE IARNĂ BATE LA UŞĂ. Ce oferte propun agențiile de turism

Embed:

Cei care credeau că perioada ofertelor turistice avantajoase în perioada iernii s-a încheiat demult, greşesc. Iar asta pentru că agenţiile de turism au pregătite pentru pachete de foc, care la prima vedere par a fi ireale. Astfel, cei  care sunt pasionaţi de pârtii pot alege să meargă fie în Ucraina, fie în România şi pot profita de ultimele reduceri care ajung şi până la - 60 de procente.

Managerii de turism spun că ofertele turistice pentru luna decembrie sunt mai avantajoase decât în anii precedenţi. Astfel, o foaie turistică la munte la un complex din Bukovel începe de la doar 59 de euro. Oferta este disponibilă până la Revelion.

"Muntele începe de la 59 de euro de persoană este un preţ pentru trei nopţi, patru zile, cu cazare, asigurare medicală şi chiar două zile incluse la ski, adică este un bonus din partea companiei sunt incluse şi echipamentele pentru ski", a spus managerul agenţiei de turism, Mariana Grajdeanu. 

Cei care iubesc marea şi temperaturile cu plus pot alege un pachet turistic în Egipt care începe de la 180 de euro pentru o persoană.

"Acum putem pleca în Egipt, la fel, nu au mai fost aşa preţuri de 180 euro în hotel de 3,4 stele Egipt şi 279 hotel de 5 stele în Egipt, iar preţurile după revelion, preţurile pentru Egipt sunt deja de la 400, 350, la fel în dependenţă de hotel", a menționat Mariana Grajdeanu. 

În schimb, cei care nu şi-au programat nimic pentru Crăciunul pe stil nou, pot alege să meargă în Cehia la preţ de doar 169 de euro pentru o persoană. Preţul include transportul, ghid local, asigurare medicală şi cazare cu mic dejun.

"De Crăciun pe stil nou avem o excursie frumoasă în Praga, plecarea este chiar pe 23 decembrie şi preţul este de doar 169 de euro care include transportul, cazarea 3 nopţi şi excursii. Excursia prevede excursii în Praga, Karlovy Vary şi în oraşul Dresda", a spus managerul agenţiei de turism, Mihai Ceban. 

Iar turiştii care nu vor să meargă nici la mare şi nici la munte, în acest an, pot alege să viziteze târgurile de Crăciun din cele mai frumoase metropole ale întregii Europe.

"Târgurile şi pieţele de Crăciun este ceva unic, mai ales dacă vorbim de Viena, Praga, Madrid, Barcelona, Londra. Sunt târguri unice şi au o experienţă de neuitat. Astfel, turiştii vizitează şi o destinaţie noua şi totodată este toată aria aceasta de Crăciun", a comunicat managerul agenţiei de turism, Doina Hîrjău. 

Potrivit operatorilor de turism, ofertele avantajoase sunt disponibile până la sfârşitul lunii decembrie.

loading...

Lasă un comentariu