UTM, susţinută de o companie din Germania. Parcul muzeu va folosi doar energie electrică regenerabilă

Embed:

Parcul-muzeu al Universităţii Tehnice din Moldova va fi iluminat integral din energie electrică regenerabilă.

Astăzi a fost inaugurat poligonul fotovoltaic, oferit în dar de o companie din Germania. Datorită acestui proiect, studenţii îşi vor putea pune în aplicare propriile inovaţii, iar administraţia instituţiei va economisi facturile la curent. 

Panourile fotovoltaice au fost instalate în parcul pentru invenţii, pentru ca inginerii să poată efectua studii practice.

Energia acumulată va fi utilizată la iluminarea parcului, dar şi la irigarea acestuia.

Durata proiectului de cercetare este de cel puţin doi ani. Compania germană a semnat şi un contract cu Universitatea Tehnică, care le va permite studenţilor să facă practică în Germania. 

" Vor fi elaborate nu numai sistem de comandă pentru surse regenerabile şi interconexiune la reţea, dar şi o turbină eoliană cu ax vertical  şi sistem de stocare a energiei. ", a declarat rectorul UTM,Viorel Bostan.

Specialiştii spun că acestă ramură atrage tot mai mulţi investitori străini.

Viceministrul economiei,Vitalie Iurcu, a afirmat că acest proiect:

"Este o iniţiativă salutabilă şi va fi susţinută în continuare de către guvernul Republicii Moldova. Este un număr impunător de investitori care sunt gata să investească în acest domeniu în Republica Moldova"

Cercetările efectuate în Moldova sunt necesare companiei germane, deoarece aceasta îşi propune să construiască cele mai mari centre de stocare a energiei electrice.

Investiţia companiei germane se ridică la 60 de mii de euro, în timp ce bugetul total al proiectului de cercetare este de aproximativ 100 de mii de euro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu