Utilizarea hidrogenului ar reduce cu aproximativ 20% emisiile de carbon

Pentru încurajarea utilizării hidrogenului în îndustrie, Toyota și Air Liquide au ajutat la înființarea Hydrogen Council. Utilizarea în creștere a hidrogenului pentru generarea de electricitate, căldură, precum și în transporturi și îndustrie ar putea asigura o cincime din reducerea emisiilor de dioxid de carbon necesară pentru limitarea încălzirii globale la un nivel sigur, până în 2050, potrivit unui raport al Consiliului Hidrogenului, transmite Reuters, citat de yoda.ro.

Toyota și Air Liquide au ajutat la înființarea Hydrogen Council, o organizație mondială care și-a început activitatea în ianuarie. Între cei 27 de membri se află constructorii auto Audi, BMW, Daimler, Honda și Hyundai și producătorii de energie, precum Shell și Total.

Potrivit consiliului, utilizarea hidrogenului în transporturi, generarea de energie, stocarea de energie, industrie, încălzire și electricitate ar putea reduce emisiile anuale de carbon cu 6 miliarde de tone, până în 2050.

"Astfel ar contribui cu aproximativ 20% din reducerea de emisii de carbon necesară pentru limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în acest secol", se arată în raportul organizației, publicat la o conferință pe tema climei organizată de Națiunile Unite la Bonn.

Pentru a respecta limita de 2 grade convenită la Paris în 2015, națiunile lumii trebuie să reducă emisiile de carbon cu 60% până în 2050.

În raport se arată că unul din 12 vehicule comercializate în California, Germania și Japonia vor avea motoare bazate pe hidrogen, până în 2030.

Până în 2050, hidrogenul ar putea alimenta 400 de milioane de mașini, 15-20 de milioane de camioane, aproximativ 5 milioane de autobuze, un sfert dintre navele de pasageri și o cincime din liniile feroviare neelectrificate, dar și unele avioane și nave de transport de mărfuri.

Atingerea acestor obiective va necesită investiții de 280 de milioane de dolari până în 2030.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »