USM domină campionatul Moldovei de volei masculin, după un 3-0 cu Automobilist Tiraspol

Embed:

USM domină campionatul Moldovei de volei masculin. În două meciuri jucate, echipa din Chişinău a reuşit două victorii categorice, scor 3-0. De această dată, victimă a devenit formaţia Automobilist Tiraspol.

USM nu a dat nicio şansă formaţiei Automobilist Tiraspol. După ce în prima etapă, a învins surprinzător în deplasare Şcoala sportivă din Tighina cu 3-0, formaţia din Chişinău a reuşit o victorie cu acelaşi scor şi în această partidă.

"Pentru noi a fost un meci foarte important. Campionatul abia începe şi startul trebuie să fie reuşit. Dacă ne împiedicăm la vreun meci, să avem deja puncte acumulate. Noi avem ca obiectiv să ajungem în play off şi să ne batem pentru medalii", a declarat Alexandru Dudidcov, antrenor USM.

În celelalte meciuri, Speranţa Vulcăneşti a pierdut acasă meciul cu Dinamo Chişinău, scor 0-3, iar Şcoala sportivă din Tighina a învins Speranţa Chişinău cu 3-1. După primele două etape, USM Chişinău a devenit lider în clasament. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »