USM, CAMPIOANĂ LA VOLEI. Studenţii au învins în finală cu 3-1 pe Tighina

Embed:

Echipa Universităţii de Stat din Moldova a cucerit titlul naţional la volei masculin. "Studenţii" au câştigat la Chişinău cu 3-1 cea de-a patra partidă a finalei cu clubul de volei Tighina.

Începutul disputei a fost unul echilibrat. USM şi-a adjudecat primul set cu 25-18, iar oaspeţii s-au impus în al doilea act cu 25-23 .
A fost doar un foc pe paie! Gazdele au dominat autoritar jocul şi au câștigat următoarele două seturi la 17, respectiv 16.

"Ne-a fost foarte dificil! Toate partidele au fost tensionate. Este foarte greu să joci în asemenea tempou timp de două luni. Bravo băieţilor! Ei au rezistat", a spus ALEXANDRU DUDICOV, antrenor USM.

"Echipa a tins mult spre asta. A jucat de mai multe ori în finală, însă de fiecare dată a pierdut. Acum Ne-am mobilizat şi am demonstrat ceea ce putem, chiar dacă în lot sunt mulţi jucători tineri", a spus IURIE SCLEARENCO, voleibalist USM.

"Mai puţin am greşit ca oponenţii. Ei au avut oarecare dificultăţi mai mari ca noi. Am gafat şi noi, însă ne-am străduit să le înlăturăm greşelile", a spus ION MOISEI, voleibalist USM.

Echipa Universităţii de Stat a devenit campioană după o pauză de 15 ani. Pe locul trei s-a clasat Dinamo Tiraspol.


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu