Urmăriţi LIVE cele mai tari declaraţii din Fabrika ACUM ŞI ÎN SCRIS

Roman Chirică, directorul Institutului Economiei de Piaţă: "În R.Moldova, garantul final al proprietăţii este numărul de mandate în Parlament. Cine vine la putere, acela preia afacerile".

Alexandru Ţurcanu, avocatul acţionarilor Moldova-Agroindbank: "Se creează impresia că din cauza că în cazul nostru, victimele au fost din UE, la noi s-a rezolvat, iar la alţii nu se va rezolva. Statul a luat o decizie mai mult de sistem. Dacă atacul nostru era să se întâmple doar în cazul Agroindbank, nu ştiu dacă rezulatul ar fi fost acelaşi, dacă nu aveau loc celelalte atacuri".

"Pe parcursul perioadei de 1,5 luni, acumulam probe zilnic şi le transmiteam organelor penale. Pentru organele procuraturii, CCCEC, marea dilemă era ziua de azi. Exista riscul ca azi să fie luată o altă decizie şi atunci, temeiul formal pentru toate acţiunile, inclusiv ale CCCEC, ar fi putut să dispară."

Natan Garştea, expert economic: "Semnalul CSJ de azi e unul simplu: Dacă ai în spate forţele europene, îţi este garantat câştig de cauză".

Ion Păduraru, vicepreşedintele Consiliului Baroului Avocaţilor: "Politicienii în loc să bată în clopote, declară că mai că nu e legat cu politică, apoi că de ce raiderii nu au atacat Ministerul Justiţiei. Se creează impresia că raiderii sunt nişte haiduci, care au venit aici să-i mai penească pe boierii din Europa, iar pe alocuri şi pe cei din Moldova.

Valeriu Andronic, avocatul acţionarilor UniversalBank: "Principalul acţionar al UniversalBank e un bancher rus, care doi ani în urmă a investit vreo 14 mln de dolari, fapt pentru care preşedintele R.Moldova i-a oferit cetăţenia R.Moldova".

Alexandru Ţurcanu, avocatul acţionarilor Moldova-Agroindbank: "Sunt şase acţionari ai băncii, 5 persoane juridice şi una fizică. Două dintre persoanele juridice sunt companii din Olanda, proprietarii cărora sunt un şir  de grupuri investiţionale, unul din fondatorii cărora este Banca Mondială. Alţi acţionari sunt FaktorBank, una dintre cele mai mari bănci slovene, o companie care face numere de înmatriculare pentru maşini slovene".

Roman Chirică, directorul Institutului Economiei de Piaţă: "Problema atacurilor raider se trage din neînţelegerea dreptului de proprietate. Încă nu am soluţionat problema proprietăţii în Republica Moldova".

Valeriu Andronic, avocatul acţionarilor UniversalBank: "A fost emisă o ordonanţă judecătorească, fără participarea părţilor, a grefierei, absolut ilegală, cu examinarea în copii, ce este iarăşi ilegal. Judecătorul foarte interesant a procedat. De la 1 martie până la 4 august el nu a anunţat debitorul UniversalBank, că este dator cu 5 mln de dolari. Judecătorul maxim în 3 zile era obligat, sub recipisă, să înmâneze debitorului această ordonanţă judecătorească".

Ion Păduraru, vicepreşedintele Consiliului Baroului Avocaţilor: "Dacă n-ar fi fost zarva în presă şi valul de declaraţii politice şi informaţii, am fi putut să avem şi surprize".

"Judecătorul din Căuşeni a luat această decizie, pronunţată contrar legii, cu bună ştiinţă. Procurorul General trebuie să iniţieze un dosar privind tragerea la răspundere penală a acestui judecător."

Alexandru Ţurcanu, avocatul acţionarilor Moldova-Agroindbank: "Putem vorbi azi despre triumful Justiţiei şi sper că aşa a fost şi aşa va fi. Niciun arbitraj în Sankt Petersburg nu a existat, nici o hotărâre, nici arbitri nu au existat, nici citaţii către cei şase acţionari ai MAIB".

"Decizia judecătoriei de arbitraj ad hoc reprezintă 46 de pagini de hârtie, presupunem tipărite în Ucraina, iar pe ultima pagină se conţin semnăturile a trei persoane, posibil cu nume ruseşti. Am căutat aceste persoane, dar nu le-am găsit."

Acţiunile Moldova-Agroindbank vor fi întoarse proprietarilor. După ce unii politicieni au declarat că, de fapt, nu există probe evidente că ar fi vorba de atacuri raider, acum câteva ore, Curtea Supremă de Justiţie a anulat decizia judecătoriei Căuşeni. Compania offshore, care a preluat acţiunile, deja se pregăteşte de CEDO, acţionarii străini se bucură, dar ce îi aşteaptă pe acţionarii din Moldova, care au avut de suferit în urma altor atacuri? Fără un lobby european în spate, oare vor reuşi ei să-şi întoarcă proprietatea? Câştigul Moldova-Agroindbank, demonstrează acesta că în ţară se poate face dreptate sau dreptatea se face doar pentru europeni? Răspunsurile le aflaţi în această seară, la Fabrika.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu