Unul dintre fiii lui Muammar Gaddafi îi îndeamnă pe rebeli să nu renunţe la luptă

Embed:

Liderul libian, Muammar Gaddafi, susţine că nu se va preda niciodată, potrivit unui post de televiziune din Siria, citat de BBC. Iar în familia colonelului, situaţia este incertă. În timp ce unul dintre fiii săi, Saadi, a luat legătura cu rebelii şi duce tratative de a se preda, un alt fiu, Saif al-Islam, cheamă, în continuare, la lupte. Între timp, Uniunea Europeană a decis să anuleze restricţiile, care vizează şase porturi libiene, mai multe companii petroliere şi bănci.

Saif al-Islam, unul dintre fiii lui Muammar Gadaffi, a anunţat, printr-un mesaj audio dat publicităţii, că tatăl său se simte foarte bine. Mai mult, Saif i-a avertizat pe rebeli că dacă vor ataca oraşul Sirte, vor fi întâmpinaţi de 20 de mii de soldaţi libieni.

"Acesta este pământul nostru şi vom face tot ce vrem pe el. Nu ne este frică de NATO. Vom continua să opunem rezistenţă. Vom lupta până vom învinge", a declarat Saif Al-Islam, unui dintre fiii lui Gaddafi.

De cealaltă parte, rebelii sunt convinşi că regimul Gadaffi s-a apropiat de sfârşit. Insurgenţii au anunţat că unul dintre fiii dictatorului şi-a exprimat intenţia de a lupta de partea revoluţionarilor.

"Saadi ne-a contactat şi şi-a exprimat intenţia de a se alătura rebelilor. Noi i-am spus că prăbuşirea regimului este inevitabilă", a spus Abdul Hakim Belhadj, unul dintre reprezentanţii rebelilor.

Totodată, Rusia a recunoscut Consiliul de Tranziţie din Libia drept autoritate legitimă. Iar Uniunea Europeană a trimis o echipă diplomatică la Tripoli, pentru examinarea situaţiei din Libia. Potrivit ultimelor date ale Consiliului Naţional de Tranziţie, în cele peste şase luni de conflict în Libia, peste 50 de mii de oameni şi-au pierdut viaţa.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu