Unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din nordul țării a fost reținut de poliție. Ce i se incriminează (VIDEO)

Embed:

Un grup criminal specializat în comercializarea ilegală a substanţelor narcotice a fost reţinut de poliţie.

Au fost identificați 4 membri ai grupării, după ce au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliul suspecțiilor. Membrii grupului au vârste cuprinse între 23-55 de ani și sunt locuitori ai municipiului Bălți.

Cercetările polițienești au stabilit că, liderul grupării (55 de ani) este  unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din regiunea de nord a ţării.

În cadrul perchezițiilor efectuate în automobilul și locuințele suspecților, forțele de ordine au ridicat: un automat de model "Saiga", 20 de cartuşe, care erau deţinute ilegal, două pistoale pneumatice de model "Baikal", 600 grame de marijuana, circa 17 grame de haşiș și 10 pahare de mac fărâmițat.

Suspecții sunt cercetați penal pentru trafic de droguri şi riscă închisoare de până la 15 ani.

În privinţa membrilor grupării, instanţa de judecată a municipiul Bălţi a eliberat mandate de arest pe un termen de 30 zile, iar pe 19 noiembrie, curent, la Curtea de Apel Bălți va fi examinat recursul avocaţilor pe faptul aplicării arestului în privinţa figuranţilor.

La momemt, forțele de ordine au identificat circa 15 persoane care au dat dispoziții împotriva suspecților confirmind implicarea bănuiților în comercializarea drogurilor.

Pe aceeaşi temă