Unul dintre cei mai buni fotbalişti din Australia şi-a anunţat retragerea din sportul rege

Embed:

Unul dintre cei mai buni fotbalişti din Australia, Harry Kewell şi-a anunţat retragerea la finalul lunii aprilie. Născut la Sidney, Kewell, în vârstă de 35 de ani, a jucat pentru Leeds United, Liverpool şi Galatasaray, după care a semnat un contract cu Melbourne Heart. În ultima perioadă, acesta a evoluat mai puţin, din cauza accidentărilor.

Harry Kewell va pune capăt carierei sale de fotbalist, care a durat 18 ani, la mijlocul lunii aprilie, când va avea loc ultima etapă din campionatul Australiei

"A fost foarte greu, dar în condiţiile în care efortul depus a dat roade pentru mine, simt că acum este momentul potrivit", a declarat Harry Kewell.

În 2012, Harry Kewell a fost votat de suporteri drept cel mai important fotbalist australian din istorie. El a marcat 17 goluri în 56 de meciuri pentru naţionala Australiei.

La Leeds United a înscris 45 de goluri în 181 de partide, iar după retrogradarea echipei a trecut la Liverpool, în 2003. Cu gruparea engleză a câştigat Ligii Campionilor în 2005.

După ce a jucat trei ani la Galatasaray, Kewell a revenit în 2012 în Australia şi a evoluat la Melbourne Victory, dar după numai un an a părăsit gruparea din motive familiale, ajungând la Melbourne Heart. Acesta nu a reuşit să evolueze prea mult pentru noua sa echipă, fiind mai mult accidentat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu