Unul dintre acţionarii Băncii de Economii nu are permisiune asupra cotei deţinute

Embed:

Unul dintre acţionarii Băncii de Economii nu are permisiunea Băncii Naţionale de a deţine cota-parte de 16 la sută din acţiunile acestei instituţii financiare. Este vorba despre compania Lectom Ltd, înregistrată în Marea Britanie.

Potrivit unui comunicat al BNM, compania respectivă, care a fost înregistrată pe 9 septembrie în registrul acţionarilor Băncii de Economii, nu a solicitat nici până în prezent permisiunea de a procura pachetul de acţiuni.

Mai mult, acţionarul nu a prezentat Băncii Naţionale nicio informaţie care ar permite identificarea şi evaluarea lui, prin urmare, BNM a suspendat dreptul de vot al acestuia.

Pe 16 februarie, acţionarul respectiv a acuzat Ministerul Finanţelor de boicotarea adunării generale a acţionarilor Băncii de Economii şi a afirmat că, din cauza neprezentării la această şedinţă a acţionarului majoritar, nu a putut fi ales un nou Consiliu de Administrare.

Acţionarul a declarat că actualul Consiliu al băncii este nefuncţional, iar activitatea Băncii este paralizată.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu