Unsprezece deputați și-au achitat amenzile pentru că nu au depus la timp declarația

După ce au verificat declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2018 a deputaților din legislatura a IX, inspectorii de integritate au inițiat 15 cauze contravenționale și 19 controale ale averilor.

O parte dintre deputații fostului parlament (11) și-au achitat deja amenzile, fiindu-le perfectate procese-verbale contravenționale în baza art. 3302 Cod Contravenţional. Alte 4 cauze contravenționale sunt încă în procedură de examinare. Valoarea totală a amenzilor aplicate până la moment este de 28 000 lei.

Totodată, potrivit legii, în cazul nedepunerii sau depunerii tardive a declarației, inspectorul de integritate inițiază controlul averii și al intereselor personale.

În consecință, atât nedepunerea în termen, cât și verificarea prealabilă a celor 101 declarații de avere și interese personale pentru 2018 a generat declanșarea a 19 controale ale averilor foștilor și actualilor deputați.

De observat că există diferențe între controlul declarației și controlul averii.

În conformitate cu prevederile legale, controlul declarațiilor de avere și interese personaleconstă în verificarea depunerii în termen a declarațiilor de către subiecții declarării, precum și verificarea respectării cerințelor de formă a declarațiilor de avere și interese personale.

Asta în timp ce, în procesul de control al averii și al intereselor personale, inspectorul de integritate verifică datele şi informaţiile privind averea existentă a persoanei supuse controlului, precum şi  modificările patrimoniale intervenite pe durata exercitării mandatelor, a funcțiilor publice sau de demnitate publică. Controlul poate fi efectuat pe durata exercitării mandatelor, a funcțiilor publice sau de demnitate publică şi în decursul a 3 ani după încetarea acesteia.

Amintim că verificările respective au fost efectuate în baza Dispoziţiei Preşedintelui ANI din 21 mai 2019, care prevede controlul declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de către subiecţii declarării pentru anul 2018 (deputaţi, miniştri, judecători, procurori, etc). În același context, au fost verificați circa 400 de judecători și urmează să fie verificați peste 700 de procurori.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu