Uniunea Europeană ar putea intra în INCAPACITATE DE PLATĂ, la jumătatea lunii noiembrie

Comisia Europeană a cerut luni Parlamentului European să aprobe în procedură de urgenţă plata a 2,7 miliarde de euro suplimentare pentru bugetul din 2013, pentru a evita ca Uniunea Europeană să se regăsească în încetare de plăţi la jumătatea lunii noiembrie, transmite Capital.ro, cu referire la AFP.

"Am fost informat de serviciile preşedintelui Comisiei Europene despre riscul încetării de plăţi la jumătatea lui noiembrie", a anunţat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, la deschiderea sesiunii plenare a forului legislativ, la Strasbourg.

Schulz a precizat că a cerut pentru marţi o reuniune de urgenţă a comisiei de bugete, pentru a examina fondul problemei, afirmând că, în cazul în care Consiliul (care reprezintă cele 28 de state membre ale UE) va adresa o cerere, un vot va putea fi organizat joi.

Comentând cererea Comisiei Europene, copreşedintele Verzilor din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit, a criticat demersul executivului comunitar. "Nu o să îmi spuneţi că vineri după-amiază a descoperit Comisia Europeană că nu mai sunt bani. Cineva îşi bate joc în această poveste", a spus el. La rândul său, şeful grupului Partidului Popular European, Joseph Daul, s-a arătat critic faţă de cererea Comisiei. "Cine ne spune că, dacă aprobăm aceşti 2,7 miliarde de euro, Consiliul va mai fi dispus să adopte celelalte două rectificări de buget de 3,9 miliarde de euro şi de 400 de milioane de euro", a spus Daul.

Statele membre şi Parlamentul European se află într-o confruntare pe tema bugetului UE pentru exerciţiul financiar 2014-2020. Europarlamentarii au condiţionat aprobarea definitivă a acestui buget multianual de deblocarea de către ţările membre a unei sume suplimentare de 3,9 miliarde de euro, pentru încheierea conturilor din 2013.

Unul din punctele de dezacord este o anvelopă financiară de 400,5 milioane de euro, sumă destinată Germaniei, Austriei şi Cehiei, pentru acoperirea pagubelor provocate de inundaţiile din mai şi din iunie, precum şi României, pentru pagubele suferite în urma incendiilor de pădure din vara lui 2012. Germania şi alte ţări doresc ca aceşti bani să fie incluşi în cei 3,9 miliarde de euro, dar Parlamentul European nu este de acord şi cere ca cele 400 de milioane de euro să provină din noile alocări bugetare.Ca urmare a divergenţelor dintre statele membre şi Parlamentul European, votul asupra bugetului multianual al Uniunii, prevăzut pentru această săptămână, a fost amânat pentru noiembrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu