Uniunea Europeană a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni

Embed:

Uniunea Europeană prelungeşte sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni, până în 15 martie 2020. Potrivit deciziei, interdicţia de a intra pe teritoriul UE continuă să se răsfrângă asupra a 170 de demnitari ruşi, iar conturile bancare a 44 de persoane juridice rămân îngheţate.   

Printre cei vizaţi de măsurile punitive ale UE se numără ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, vicepremierul rus Dmitri Medvedev, comandantul forţelor armate ale Rusiei, Valeri Gherasimov sau jurnalistul Dmitri Chiseliov.

De asemenea, sancţiunile îi vizează pe liderii rebelilor pro-ruşi din estul Ucrainei, pe şefii de întreprinderi, de organizaţii şi partide politice din peninsula Crimea şi din Rusia care compromit sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. 

În plus, firmele din ţările membre ale Uniunii Europene au interdicţie de a face tranzacţii comerciale cu persoane fizice sau companii înregistrate în Crimeea.

Rusia a fost sancționată pentru prima dată în iulie 2014, ca reacție la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea și destabilizarea situației din regiunea Donbass.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu