Unii muncesc, alţii chiulesc. Cine sunt deputaţii cei mai nedisciplinaţi din sesiunea primăvară-vară

Embed:

Socialiştii şi liberal-democraţii au fost cei mai nedisciplinaţi deputaţi în sesiunea de primăvara-vară a acestui an. Asta pentru că aleşii din cele două fracţiuni au lipsit cel mai des de la şedinţele legislativului, acumulând aproximativ 200 de absenţe. 

Datele raportului secretariatului Parlamentului arată că pe parcursul primei sesiuni legislative din acest an, deputaţii PSRM au înregistrat 110 absenţe, dintre care 49 au fost nemotivate.

Câte 88 de lipsuri de la şedinţele plenare au deputaţii fracţiunii Partidului Liberal Democrat şi cei neafiliaţi.

Fiecare a doua absenţă a parlamentarilor PLDM este nemotivată. În total, din cele 415 de absenţe ale deputaţilor, 175 au fost nemotivate.

În sesiunea de primăvara-vară, cei mai activi la capitolul iniţiative legislative au fost membrii Guvernului, care au propus plenului Parlamentului peste 120 de proiecte de lege.

Cei mai activi printre deputaţi au fost cei din fracţiunea Partidului Democrat şi socialiştii. Ei au propus 43 şi, respectiv, 39 de iniţiative.

Cu cele mai puţine proiecte au venit liberalii şi comuniştii.

În total, Parlamentului i-au fost trimise spre examinare aproximativ 350 de acte legislative.

Totodată, în aceasta sesiune au fost aprobate 220 de documente.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu